Garbine Muguruza se retrage definitiv din tenis

Garbine Muguruza se retrage definitiv din tenis
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Garbine Muguruza, dubla campioană de Grand Slam, cunoscuta tenismenă spaniolă, și-a anunțat retragerea din activitatea sportivă.

Deja într-un con de umbră de mai mult timp, Garbine, fosta lideră mondială și câștigătoare la Wimbledon și Roland Garros, a decis să își agațe definitiv racheta în cui, după cum anunță WTA. Fostul număr unu mondial Garbine Muguruza a confirmat retragerea din tenis cu efect imediat. Jucătoarea în vârstă de 30 de ani, născută în Venezuela, și-a anunțat decizia sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă la Madrid, înainte de Mutua Open: „Simt că sunt pregătită să mă retrag, să deschid acest nou capitol din viața mea. O nouă eră, o nouă viață”, a declarat ea în prezența jurnaliștilor.

În urma cu un an, sportiva cu rădăcini în Veneuzela, a anunțat că ia o pauză lungă de la tenis, fără să o mai preocupe în ultima vreme problema revenirii. Sportiva de 30 de ani, fost număr unu mondial şi învingătoare la Roland Garros 2016 şi Wimbledon 2017, Muguruza a coborât în afara top 100 WTA după Australian Open 2023.

ADVERTISING

Ultimul său meci oficial a fost în 2023, o partidă la Lyon, unde primise un wild-card, meci pierdut clar cu tânăra de 18 ani Linda Noskova din Cehia.

Muguruza vs Williams 2016 Women's final | Roland-Garros Classic Match

Muguruza a ajuns în finală la trei dintre cele patru turnee de Grand Slam, pierzând în fața americancei Sofia Kenin la Australian Open 2020. Cele mai bune rezultate ale sale la US Open au venit în 2017 și 2021, dar în ambele ocazii a ajuns doar în turul al patrulea. În 2021, ea a înregistrat o victorie surprinzătoare la WTA Tour Finals, Turneul Campioanelor, intrând ca a cincea favorită și ieșind învingătoare într-o demonstrație a acelui joc teribil de puternic pe care îl avea de pe fundul terenului.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!