Gael Monfils a primit un wild card la US Open

Gael Monfils a primit un wild card la US Open
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Tenismanul francez Gael Monfils a primit un wild card pentru a participa la US Open (23 august – 13 septembrie), ultimul său turneu de Mare Șlem înainte de a se retrage din circuitul profesionist, la finalul sezonului, a anunțat miercuri Federația Franceză de Tenis (FFT), citată de AFP.

FFT a decis să acorde wild card-uri pentru US Open 2026 jucătoarei Leolia Jeanjean, clasată în prezent pe locul 119 WTA, și lui Gael Monfils, aflat pe locul 347 ATP, a precizat federația.

‘La 39 de ani, Gael Monfils va participa la US Open pentru a 18-a oară’, a menționat FFT, amintind că experimentatul jucător a ajuns în semifinale la Flushing Meadows în 2016, cel mai bun rezultat al său la un turneu de Grand Slam, alături de o altă apariție în semifinale la Roland-Garros în 2008.

ADVERTISING

FFT are un acord cu Federația de tenis din Statele Unite pentru a face schimb de wild card-uri între Roland Garros și US Open.

Monfils, câștigătorul a 13 titluri de simplu în circuit, și-a propus ca obținerea unui wild card la US Open să fie ''ultimul obiectiv'' înainte de sfârșitul carierei sale.

'Voi împlini 40 de ani la începutul turneului (1 septembrie). Și am spus întotdeauna că vreau să joc și să am performanțe bune până la 40 de ani', a explicat el la Montreal, unde va juca joi în turul al doilea al turneului ATP Masters 1.000 din Canada împotriva americanului Learner Tien.

ADVERTISING
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google