Sorana Cîrstea a fost nevoită să rateze turneul WTA de la Iași din cauza unei accidentări, însă jucătoarea noastră se pregătește acum să revină în circuit.
Sportiva aflată pe locul 17 în clasamentul mondial a anunțat, printr-un mesaj publicat pe rețelele sociale, că următoarele competiții la care va participa sunt cele de la Toronto, Cincinnati și US Open.
„Înapoi la treabă. Urmează Toronto, Cincinnati și US Open”, a scris Sorana Cîrstea pe Instagram.
Turneul de la Toronto este programat în perioada 1-13 august, competiția de la Cincinnati se va desfășura între 11 și 23 august, iar US Open este programat în intervalul 23 august – 13 septembrie.
În prezent, Sorana Cîrstea ocupă poziția a 17-a în ierarhia WTA și are șansa de a-și îmbunătăți clasamentul până la finalul sezonului.
Anul 2026 este, de altfel, ultimul din cariera sportivei noastre.
