Gabriela Ruse menține în viață speranțele României în meciul de baraj cu Italia din Fed Cup

Gabriela Ruse menține în viață speranțele României în meciul de baraj cu Italia din Fed Cup

Gabriela Ruse s-a impus în prima partidă a zilei de sâmbătă din întâlnirea România – Italia, meci pentru barajul de menținere în Grupa Mondială I din Fed Cup, scor 2-1 pentru oaspetele noastre în acest moment.

Ruse, sportivă de 23 de ani, 168 WTA, ne-a ținut încă în viață cu acest punct obținut după un meci greu cu Jasmine Paolini, 104 WTA, scor 1-6, 6-3, 6-4, după 2 ore și 32 de minute de joc.

Primul set a fost unul controlat în cea mai mare parte de Paolini, scor 6-1, deși am putea spune că scorul arată un pic mincinos față de realitatea de pe teren. Foarte multe game-uri au fost la egalitate și au mers în prelungiri, Ruse a avut mai mereu șanse de break, dar le-a ratat pe toate cinci în această manșă de deschidere.

ADVERTISING

Gabriela Ruse, mutarea Monicăi Niculescu pentru primul joc al zilei din România - Italia, în Fed Cup

Paolini conducea pe tabelă cu un degajat 1-0 și Italia mai avea nevoie de doar un singur set pentru a se menține în această Grupă Mondială I de Fed Cup.

După ce Ruse a venit mult mai liniștită și motivată de la cabine, lucrurile au început să se lege pentru noi. La 2-1 a venit și mult așteptatul break și de acolo a pornit descătușarea pentru româncă, ce avansa către un 5-1 și mai clar.

Romania vs Russia | Fed Cup Qualifiers 2020 | ITF

Chair dacă a ratat câteva șanse de set consecutive, românca de 23 de ani și-a adjudecat până la urmă setul cu 6-3 și trimitea jocul către un decisiv ce se anunța de pe acum palpitant.

ADVERTISING

Setul decisiv a fost unul în care Gabi Ruse a strălucit, a făcut un break încă din primul game și a apoi a continuat să pună presiune pe Paolini. S-a dus la 5-2, a ratat și câteva mingi de meci pe fondul emoțiilor, Paolini a făcut două game-uri la rând, pentru ca Ruse să închidă în fine pe propriul serviciu la 6-4.

Facem 1-2 cu Italia și rămâne de văzut dacă meciul cu numărul 4 va fi între Buzărnescu și Cocciaretto, sau cei doi căpitani vor mai face modificări pentru această partidă.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Monica Niculescu anunță schimbări majore pentru ziua decisivă a partidei România – Italia din Fed Cup

FCSB primește o veste excelentă înainte de play-off

Bani în plus pentru funcționarii care recalculează pensiile. Turcan: Îmi doresc ca acest proces să fie parcurs cu atenţie şi respect faţă de beneficiari

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!