Gabi Balint spune cine e jucătorul de la CFR Cluj într-un declin continuu

Gabi Balint spune cine e jucătorul de la CFR Cluj într-un declin continuu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Gabi Balint a analizat jucătorii și lotul lui CFR Cluj și spune că unul dintre ei este într-un declin continuu.

Este vorba despre mijlocașul Adrian Păun, care nu reușește să revină la forma pe care o avea în sezonul precedent.

"Păun este în scădere. Nu mai e cel de anul trecut. Nu mai ajunge la poartă, nu mai trage. E într-un continuu declin. Camora este jucătorul constant, își face treaba. Deac, în schimb, s-a văzut că a fost suprasolicitat. El se antrenează și foarte mult. Poate, la acești ani, ar fi trebuit să se antreneze mai puțin, să se mai odihnească", a spus Gabi Balint la Digi Sport.

ADVERTISING

În cele 8 meciuri disputate pentru CFR Cluj în acest sezon, Păun a reușit 2 pase de gol în toate competițiile.

Crescut la CFR Cluj, Păun a câștigat cu gruparea din Gruia trei titluri, o Cupa a României și o Supercupă a României.

În rest, Gabi Balint s-a arătat impresionat de lotul pe care îl are CFR Cluj.

"Rezerve cum are CFR Cluj mai sunt puține echipe care au. Jucătorii de la CFR Cluj de pe banca de rezerve sunt la același nivel ca titularii. În plus, sunt bine pregătiți din punct de vedere fizic. CFR are un stil de atac mult cu mingi aruncate. Atacă bine și jucătorii vin bine să dea cu capul. Ei nu au jucători spectaculoși, creativi, totul este robotizat. Vine mingea în bandă, iar apoi în careu sunt 2-3 care să dea totul la cap. Petrescu are jucători buni și tot timpul cere mai mulți", a mai spus Balint.

ADVERTISING

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate știrile din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇