FRF împiedică FCSB să numească un antrenor de decor: Anunțul făcut de Răzvan Burleanu

FRF împiedică FCSB să numească un antrenor de decor: Anunțul făcut de Răzvan Burleanu

Federația Română de Fotbal a luat o decizie care va împiedica FCSB să mai numească un antrenor de decor, așa cum s-a întâmplat cu Leo Strizu.

FRF a schimbat regulamentul, iar antrenorii care mai acceptă să aibă rol strict de decor vor avea licența suspendată pentru doi ani.

De asemenea, cluburile care vor numi antrenori de decor vor primi o amendă uriașă, de 200 de mii de lei.

"Fapta unui antrenor de a încheia cu un club un contract cu o funcție pe care acesta în fapt nu o va exercita, facilitând astfel clubului respectiv folosirea licenței sale în scopul îndeplinirii formale a unor cerințe de regulament, astfel încât să permită unei alte persoane care nu deține calificarea și/sau licența necesară să exercite fară drept funcția respectivă constituie abatere disciplinară.

ADVERTISING

Această abatere se sancționează cu suspendare pe doi ani și cu amendă de 20.000 de lei. Persoana care exercită în fapt funcția pentru care nu deține funcția necesară va primi o amendă de minim 25.000 de lei, la care se adaugă etapele de suspendare deja incluse în regulament. Un element nou, clubul în cauză va achita o penalitate de 200.000 de lei. În caz de recidivă, penalitatea se va dubla. Ne dorim că aceste măsuri să prevină încălcarea regulamentului și nicidecum să ajungem în situația de a sancționa", a precizat Răzvan Burleanu, potrivit DigiSport.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

FCSB dorea să numească un nou antrenor de decor după demisia lui Strizu, dar rămâne de văzut ce decizie va lua după schimbarea regulamentului.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!