FRF explică de ce l-a păstrat selecționer pe Edi Iordănescu

FRF explică de ce l-a păstrat selecționer pe Edi Iordănescu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, luni, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, că selecţionerul Edward Iordănescu va continua la conducerea echipei naţionale, contractul său fiind prelungit până la finalul preliminariilor Campionatului European din 2024.

„Ca urmare a deciziei Comisiei Tehnice, care a decis vineri ca selecţionerul Edward Iordănescu să continue pe banca echipei naţionale a României, contractul acestuia a fost prelungit pentru preliminariile pentru EURO 2024. În eventualitatea obţinerii calificării la EURO 2024, contractul se va prelungi automat pentru turneul final. În această dimineaţă a avut loc o întâlnire a Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal. În cadrul acesteia, care s-a desfăşurat online, directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, a prezentat raportul Comisiei Tehnice ca urmare a întâlnirii avute vineri. Ulterior, Edward Iordănescu a prezentat, la rândul său, raportul activităţii sale ca selecţioner şi a anunţat care este planul pentru viitor, mai exact care este strategia staff-ului tehnic în ceea ce priveşte preliminariile pentru EURO 2024”, se menţionează pe site-ul citat.

ADVERTISING

După ce a primit votul de încredere al membrilor din Comitetul Executiv, decizia a fost oficializată printr-un Comitet de Urgenţă. Ulterior a fost semnat noul contract, valabil până la finalul preliminariilor pentru EURO 2024, cu prelungire automată pe durata turneului final din Germania, în cazul obţinerii calificării.

Directorul tehnic la FRF, Mihai Stoichiţă, a declarat că selecţionerul trebuie să continue pentru că şi-a asumat reconstrucţia primei reprezentative.

"Edi Iordănescu trebuie să continue la cârma echipei naţionale. Am văzut lucruri bune în luna septembrie, de la ele trebuie continuat. A fost dezamăgitor că am încheiat grupa pe locul 4, dar trebuie să privim în detaliu. Cu un singur punct în plus am fi fost pe locul 2. Per total, individual, am fost peste Finlanda şi Bosnia şi Herţegovina la dueluri directe. În plus, deşi am terminat pe ultimul loc, în cele 16 grupe din Liga Naţiunilor doar trei formaţii de pe locul 3, nu locul 4, au avut mai multe puncte decât noi. Nu sunt nişte realizări, dar sunt lucruri care contează. Edi şi-a asumat o reconstrucţie, sperăm cu toţii să reuşească şi să ne aducă o bucurie pe care o aşteptăm, calificarea la EURO 2024", a spus Stoichiţă.

ADVERTISING

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Edward Iordănescu, afirmase, în 26 septembrie, într-o conferinţă de presă, după ce prima reprezentativă a încheiat pe ultimul loc al grupei în Liga Naţiunilor, că este nevoie în mod "obligatoriu" de o reconfirmare a sa în funcţie din partea conducerii Federaţiei Române de Fotbal având în vedere că nu şi-a îndeplinit primul din obiectivele stabilite în contract.

Ulterior, la 30 septembrie, Comisia Tehnică din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a decis să propună conducerii federaţiei continuarea colaborării cu selecţionerul echipei naţionale, Edward Iordănescu.

ADVERTISING

România a terminat Grupa a 3-a din Liga B a Ligii Naţiunilor pe ultimul loc în clasament, în spatele naţionalelor din Bosnia Herţegovina, Finlanda şi Muntenegru, retrogradând în Liga C (a treia valorică).


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!