Subsecretarul italian pentru Sănătate, Andrea Costa, afirmă că sportivii care refuză să se vaccineze împotriva COVID-19 nu vor mai putea să participe la competiţii în acest sezon, decizie ce va afecta în mod special fotbalul.
„Sportivii nevaccinaţi nu vor avea voie să mai joace în acest sezon”, a declarat Costa pentru Radio Punto Nuovo.
''Pandemia este într-o evoluţie dinamică şi nu ne putem permite să irosim toate sacrificiile pe care le-am făcut în ultimii doi ani. Am făcut o delimitare clară cu acest decret între cei care sunt vaccinaţi şi cei care nu vor să o facă. Să nu uităm că opt din 10 paturi de la terapie intensivă sunt ocupate de cei nevaccinati", a susţinut Costa, după cum scrie site-ul football-italia.net.
Sursa citată menţionează că în Serie A aproape 98% dintre jucătorii echipelor sunt vaccinaţi.
Presa italiană notează faptul că decizia luată de guvernul de la Roma, prin emiterea unui astfel de decret ce va intra în vigoare din primele zile ale anului viitor, poate avea un impact semnificativ asupra desfăşurării competiţiilor europene: Liga Campionilor, Europa League, Europa Conference League, dar şi play-off-urile pentru Cupa Mondială, din martie 2022.
Nu se ştie deocamdată dacă adversarele echipelor italiene vor putea să joace pe teritoriul italian fără un certificat care să ateste vaccinarea sau trecerea prin boală.
Potrivit Football Italia, există riscul unor incidente de natură diplomatică, având în vedere că rata de vaccinare a fotbaliştilor din celelalte campionate importante ale Europei este mai mică decât cea din Italia.
''Sper că pe stadioane va creşte simţul responsabilităţii, pentru că am văzut recent prea mulţi suporteri fără măşti. E nevoie să facem sacrificii împreună. Alte ţări au luat măsuri mai dure, şi-au închis stadioanele, însă noi credem că reducerea gradului de ocupare la 50% va fi o măsură suficientă, atât timp cât regulile sunt respectate", a declarat Andrea Costa.