Fotbalist croat, surprins de ce a trăit în România: "Mi-au spus asta încă din prima zi"

Fotbalist croat, surprins de ce a trăit în România: "Mi-au spus asta încă din prima zi"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fotbalistul croat Karlo Muhar de la CFR Cluj s-a arătat total surprins de lucrurile pe care le-a trăit în România.

Mijlocașul de la CFR Cluj a fost uimit de ospitalitatea cu care a fost primit de români și spune că în țara noastră a învățat să aprecieze apropierea dintre oameni.

"În România este simplu să-ți faci prieteni. 'Frate, ai probleme, mă suni, când vrei tu!', mi-au zis colegii de aici, din prima zi. Pe bune? Nici nu reținusem toate numele. Apoi, un coleg român mi-a spus: 'Dacă noi suntem prieteni și avem încredere unii în ceilalți, dăm și haina de pe noi pentru cel de lângă noi!'. Mi-a plăcut expresia aceasta și am învățat-o și în limba română.

ADVERTISING

Cred că aici am învățat să prețuiesc viața simplă, prietenia, apropierea de oameni. Am venit la Cluj Napoca și după o perioadă dificilă în lume, după pandemie, iar relațiile între oameni cred că au avut mai mult de suferit decât să ne apropie, la nivel global. Îmi place că aici când dai noroc cu un om te uiți și se uită în ochii tăi", a spus Muhar pentru Libertatea.

De asemenea, el a mai spus că se simte ca acasă în România și că oamenii sunt asemănători cu croații.

"Am colindat multe țări, fie că am locuit și muncit în ele, fie că le-am vizitat. Românii au un fel special de a te face să te simți ca acasă în țara lor. Nu multe țări au această calitate. România te face să te simți confortabil ca străin. Iar dacă spun că mă simt aici ca acasă, cred că am zis tot. Cred că Zagrebul se aseamănă mult ca stil cu Cluj Napoca, de la anumite clădiri la spiritul oamenilor. Adică oameni primitori, deschiși, după ce apucă să te cunoască", a mai spus Muhar.

ADVERTISING

De asemenea, el a vorbit și despre viața pe care o are în Cluj-Napoca și despre prețurile din țara noastră.

"Stilul de viață este bun, nivelul este ridicat. Prețurile sunt aproximativ cam la fel, deși în Croația sunt salarii mai mari. Am înțeles că la Cluj Napoca sunt printre cele mai scumpe chirii și prețuri imobiliare din România. În Croația prețurile sunt ceva mai sus. Suntem două popoare care se aseamănă foarte mult, în sensul că și noi, și voi considerăm că putem fi mai sus, ca nivel de evoluție și în ochii celor din vestul Europei. Suntem comunicativi, deschiși, balcanici, între lumi, cum zic eu, considerăm că întotdeauna este loc de mai bine. Ce v-ar mai trebui? Clar, autostrăzi, dar am văzut că sunteți într-un proces continuu de a construi drumuri noi”, a comentat Muhar.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!