Fostul important portar al celor de la Steaua București, bielorusul Vasili Hamutovski și-a aflat sentința definitivă, după ce a fost arestat inițial în capitala Minsk, la finele lunii septembrie.
În vârstă de 44 de ani, Hamutovski și-a aflat sentința în Belarus, e vorba de doi ani de pedeapsă „chimică”, după cum informează portalul Tribuna.com.
Mai exact, ce înseamnă această pedeapsă chimică, e vorba de executarea unei pedepse cu restricție de libertate într-o instituție de corecție de tip deschis. Belarus, țară condusă de președintele Lukașenko, țară aliată cu Rusia lui Vladimir Putin, are 29 de astfel de unități corecționale de tip deschis, pe întregul său teritoriu.
Totuși, există și posibilitatea ca Hamutovski să execute pedeapsa la domiciliu, în așa-numita „chimie la domiciliu”. Astfel, condamnatul este acasă, dar sub supraveghere regulată a poliției.
Fostul mare portar a intrat în colimatorul autorităților bieloruse după ce a criticat vehement regimul Lukașenko, prin "participarea activă la acțiuni de grup care încalcă grav ordinea publică".
Ultima dată, Vasili activa ca antrenor de portari pentru echipa ucraineană Karpaty FC Lvov.
Hamutovski a fost arestat pe 30 septembrie: „A mers în Belarus să se opereze pentru că s-a accidentat la un antrenament. El a decis să se opereze acolo. Nu bănuia că vizita în Belarus s-ar putea termina prost pentru el. Era foarte liniștit. Urma să se alăture clubului în curând”, spunea atunci Oleg Dulub, antrenorul lui Lvov.
D.A.