Formula 1: Președintele FIA, acuzat că a vrut să saboteze Marele Premiu de la Las Vegas

Formula 1: Președintele FIA, acuzat că a vrut să saboteze Marele Premiu de la Las Vegas
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA), Mohammed Ben Sulayem, ar fi cerut echipei sale să găsească o cale pentru a nu omologa circuitul din Las Vegas, care a găzduit primul său Grand Prix de Formula 1 în 2023, a anunţat, marţi, postul BBC, citat de AFP.

Mohammed Ben Sulayem ar fi cerut oamenilor din subordinea sa „să găsească soluţii pentru a împiedica FIA să certifice circuitul înaintea weekendului de cursă”, în noiembrie 2023, se arată într-un raport intern al FIA, consultat de BBC, care l-a dat publicităţii.

ADVERTISING

Conform acestei surse citate în raport, "obiectivul era să se găsească deficienţe ale circuitului pentru a i se refuza licenţa. Problemele la circuit erau destinate să fie identificate artificial, fără să se ţină cont de existenţa lor reală, cu scopul final de a i se refuza licenţa".

Raportul, destinat Comisiei de etică a FIA, adaugă faptul că oficialii "nu au putut găsi nicio problemă la circuit şi deci au certificat că circuitul este pregătit pentru cursă".

Contactată de Agenţia France Presse, "FIA a confirmat faptul că responsabilul pentru conformitate a primit un raport care detalia posibile acuzaţii implicând anumiţi membri ai instanţei mondiale", conform unui purtător de cuvânt.

ADVERTISING

"Departamentul Conformitate este pe cale să evalueze aceste acuzaţii, conform uzanţei în astfel de cazuri, pentru a se asigura că procedura este respectată", a mai spus purtătorul de cuvânt.

Motivul pentru care preşedintele FIA, care l-a înlocuit pe Jean Todt în decembrie 2021, ar fi vrut să împiedice desfăşurarea acestei curse nu este însă cunoscut. Un conflict de influenţă şi de imagine subminează relaţiile dintre FIA, arbitrul Campionatului Mondial de Formula 1, şi Liberty Media, deţinătoarea drepturilor comerciale.

ADVERTISING

Noul Grand Prix de la Las Vegas, la 41 de ani de la precedenta sa ediţie, este un eveniment emblematic pentru Liberty Media, promotorul direct al evenimentului. Cu această cursă, Formula 1 cuprinde trei Grand Prix-uri în Statele Unite, celelalte fiind la Austin şi Miami.

În noiembrie 2023, weekendul cursei de la Las Vegas a debutat rău: Carlos Sainz jr a lovit un capac de canalizare prost fixat şi şi-a avariat monopostul Ferrari, iar primele antrenamente libere au fost anulate.

Conform BBC, care citează aceeaşi sursă, Ben Sulayem ar fi cerut oficialilor să anuleze o penalizare aplicată lui Fernando Alonso în Arabia Saudită anul trecut, acuzaţie care figurează în acelaşi raport destinat comitetului de etică.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇