Formula 1: Max Verstappen a câştigat Marele Premiu al Franţei

Formula 1: Max Verstappen a câştigat Marele Premiu al Franţei

Max Verstappen (Red Bull), campionul mondial en titre, a câştigat Marele Premiu al Franţei, a 12-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, ce a avut loc duminică pe circuitul ”Paul Ricard” din Le Castellet, olandezul fiind urmat pe podium de britanicii de la Mercedes, Lewis Hamilton şi George Russell, transmite presa internaţională.

Verstappen a ajuns la şapte victorii în acest sezon şi la 27 în cariera sa, la numai 24 de ani. Olandezul, care s-a impus şi anul trecut în MP al Franţei, şi-a mărit avansul în fruntea clasamentului piloţilor, fiind acum la 63 de puncte de principalul său urmăritor, monegascul Charles Leclerc (Ferrari). Acesta, plecat din pole position, a abandonat după ce a ieşit în decor în turul 18, când era pe primul loc. Leclerc a scăpat nevătămat după acest accident. Monegascul câştigase precedentul MP, cel al Austriei.

ADVERTISING

Locul 4 i-a revenit mexicanului Sergio Perez (Red Bull). Pe poziţia a 5-a a fost spaniolul Carlos Sainz Jr (Ferrari), iar pe locul 6 a încheiat compatriotul acestuia Fernando Alonso (Alpine).

Hamilton a fost la cursa cu numărul 300 în Formula 1, reuşind cea mai bună clasare a sa în acest an şi al 187-lea podium, un record. Britanicul, de şapte ori campion mondial, care a fost şi anul trecut pe locul 2 în MP al Franţei, nu a câştigat nicio cursă în acest sezon după 12 etape, o premieră în cariera sa în F1, începută în 2007. Această situaţie se datorează faptului că în actualul sezon maşina sa nu este la un nivel prea ridicat.

ADVERTISING

Locul 6 în campionat, Hamilton a confirmat că este în formă, cu al al 187-lea podium.

A fost prima oară în acest sezon când ambii piloţi Mercedes au urcat pe podium, Russell încheind pe locul 3 după ce l-a depăşit pe Perez în finalul cursei.

Sainz, care a pornit din ultima linie din cauza schimbării unor componente ale motorului înaintea calificărilor, s-a clasat pe locul 5.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇