Elena Rybakina a câștigat Wimbledon 2022

Elena Rybakina a câștigat Wimbledon 2022

Elena Rybakina este noua campioană de la Wimbledon.

Jucătoarea născută în Rusia, dar care evoluează din 2018 pentru Kazahstan, a învins-o în ultimul act pe Ons Jabeur, la capătul unui meci care a durat o oră și 50 de minute.

A fost 3-6, 6-2, 6-2 în favoarea sportivei care în semifinale a eliminat-o pe Simona Halep.

Este primul Grand Slam câștigat în carieră de Elena Rybakina, aflată pe locul 23 în ierarhia WTA.

Considerată favorită de casele de pariuri, Ons Jabeur (locul 2 WTA) a controlat fără mari probleme primul set, în timp ce Elena Rybakina, cu doar două trofee câștigate în carieră înainte de Wimbledon 2022, a părut timorată și marcată de miza întâlnirii.

ADVERTISING

Sportiva în vârstă de 23 de ani și-a crescut însă mult nivelul începând cu setul doi, iar Jabeur n-a avut răspuns la forța adversarei ei.

"E un sentiment special. Am avut multe emoții, n-am simțit niciodată așa ceva. Sunt fericită că am reușit să câștig. Vreau să o felicit și pe Ons pentru că a reușit un meci foarte bun. Ești o inspirație pentru toată lumea. Ai un tenis foarte frumos, nu seamănă cu al nimănui, e o plăcere să joc cu tine. Am alergat enorm astăzi, nu mai trebuie să fac fitness. Să fiu sinceră, nu mă așteptam să ajung în a doua săptămână de la Wimbledon. E uimitor că am câștigat" - Elena Rybakina

ADVERTISING

"Vreau s-o felicit pe Elena, ai jucat uimitor și ai meritat trofeul" - Ons Jabeur

2 milioane de lire sterline va primi Rybakina pentru succesul de astăzi.

De partea cealaltă, Ons Jabeur va fi recompensată cu un cec în valoare de 1,05 milioane de lire sterline.

Ați putut urmări, în direct pe SpotMedia.ro, desfășurarea finalei feminine la simplu de la Wimbledon, în care s-au întâlnit Elena Rybakina și Ons Jabeur:

Elena Rybakina - Ons Jabeur 3-6, 6-2, 6-2

GAME, SET, MECI ȘI TURNEU ELENA RYBAKINA!

Un nou break pentru Rybakina, care va servi pentru trofeu.

ADVERTISING

Trei mingi de break salvate de Rybakina, care continuă să păstreze avansul unui break.

Strânge din nou scorul Jabeur.

Rybakina continuă să servească foarte bine și își păstrează avansul de un break.

Jabeur își ține serviciul, însă Rybakina rămâne la conducere cu un break în față.

Break consolidat de sportiva ce reprezintă Kazahstan.

Rybakina începe cu break setul decisiv.

Game alb pentru Rybakina și vom avea set decisiv în finala feminină de la Wimbledon.

Ons Jabeur rămâne în set, dar Rybakina va urma la serviciu pentru a trimite finala în decisiv.

Rybakina își câștigă cu ușurință serviciul și este la doar un game distanță de câștigarea setului doi.

Un nou break izbutit de Rybakina, care și-a crescut mult nivelul în actul secund al finalei.

Rybakina salvează trei mingi de break și se duce apoi la 3-1 în acest set doi.

Jabeur salvează o minge de break și se menține aproape.

Elena Rybakina servește bine și își face serviciul.

Rybakina începe cu break setul secund, după ce în primul set a reușit numai patru puncte pe serviciul jucătoarei din Tunisia.

Break la 0 și Ons Jabeur câștigă primul set după numai 31 de minute.

Game alb pentru Ons Jabeur.

Jucătoarea kazahă servește bine și își face serviciul.

Ons Jabeur își face serviciul.

Rybakina salvează două mingi de break și se menține aproape de adversara ei.

Game alb făcut de Jabeur, care consolidează astfel breakul de mai devreme.

Break făcut de sportiva din Tunisia, văzută favorită la câștigarea trofeului de către casele de pariuri.

Jabeur egalează la 1 în acest debut de finală.

Rybakina își ține serviciul și câștigă primul game al întâlnirii.

ora 16:08 - Startul finalei.

Finala este televizată de Eurosport.

Elena Rybakina ocupă locul 23 in ierarhia WTA, în timp ce Ons Jabeur se află pe poziția a 2-a.

Cele două s-au mai întâlnit de trei ori până acum, iar scorul îi este favorabil sportivei africane:

2019, Wuhan: 6-1, 6-7 (3), 6-2 pentru Elena Rybakina
2021, Dubai: 7-6 (6), 4-6, 6-2 pentru Ons Jabeur
2021, Chicago: 6-4, 3-2 ret. pentru Ons Jabeur

Ons Jabeur, la Wimbledon 2022:

turul I: 6-1, 6-3 cu Mirjam Bjorklund
turul II: 6-4, 6-0 cu Katarzyna Kawa
turul III: 6-2, 6-3 cu Diane Parry
optimi: 7-6 (9), 6-4 cu Elise Mertens
sferturi: 3-6, 6-1, 6-1 cu Marie Bouzkova
semifinale: 6-2, 3-6, 6-1 cu Tatjana Maria

Elena Rybakina, la Wimbledon 2022:

turul I: 7-6 (2), 7-5 cu Coco Vandeweghe
turul II: 6-4, 7-6 (5) cu Bianca Andreescu
turul III: 7-6 (4), 7-5 cu Qinwen Zheng
optimi: 7-5, 6-3 cu Petra Martic
sferturi: 6-4, 2-6, 6-3 cu Ajla Tomljanovic
semifinale: 6-3, 6-3 cu Simona Halep


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇