FCSB ia în calcul o soluție extremă în cazul noului antrenor: Clubul riscă să nu mai fie programat

FCSB ia în calcul o soluție extremă în cazul noului antrenor: Clubul riscă să nu mai fie programat

FCSB se gândește să recurgă la o soluție extremă după ce a rămas fără un antrenor care să aibă licență Pro.

Gigi Becali ia în calcul varianta să nu mai numească niciun antrenor până la finalul sezonului, deși regulamentul prevede sancțiuni care pot duce până la neprogramarea echipei.

"Gigi interpretează optimist regulamentul. La momentul ăsta regulamentul spune că se dă amenda 10 mii de lei dacă nu ai antrenor, apoi se dublează până la 100 de mii și se ajunge până la ridicarea dreptului de organizare. E o nebuloasă deocamdată", a spus Mihai Stoica la Orange Sport.

ADVERTISING

Întrebat dacă Becali chiar ia serios în calcul această variantă, Mihai Stoica a refuzat să răspundă, dar a menționat că el se opune acestei idei.

"Nu vrei să lăsăm suspans și pentru emisiunile următoare? Punând un antrenor care nu e doar licență, va fi o decizie foarte importantă. Aici ajungi în situația să nu mai fi programat. Știm noi ce număr de amenzi va fi? Asta spune regulamentul și e riscant", a completat Stoica.

In acest moment, FCSB negociaza cu cipriotul Elias Charalambous, un fost fundaș al lui FC Vaslui între 2012 și 2013.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

El a devenit antrenor în 2017 și a fost secund și apoi interimar la AEK Larnaca, ulterior principal la Ethnikos Achna și Doxa Katokopias. Din mai 2022, este liber de contract.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!