FCSB a stabilit viitorul lui David Miculescu (22 de ani), atacantul cumpărat de la UTA Arad cu 1,7 milioane de euro în vara trecută.
Prin vocea lui Mihai Stoica, FCSB a anunțat că Miculescu nu-și merită banii până în momentul de față, dar nici n-a primit șanse să arate ce poate cu adevărat.
Președintele Consiliului de Administrație al FCSB a spus că atacantul care a fost cumpărat cu 1,7 milioane de euro de la UTA trebuie să joace mai mult în următoarea perioadă pentru a căpăta ritm.
Doar așa va putea să dea randament și să înceapă să facă diferența, susține Stoica: "Nu, până în momentul de faţă… Îi lipseşte să joace mai mult, e un jucător de 1,90m, care are nevoie de ritm. Dacă joacă o repriză la trei meciuri, n-o să capete niciodată ritm. Trebuie să joace, să-şi capete locul de titular. E o luptă foarte mare.
N-o să ştim niciodată ce se întâmpla, nu prea merge cu dacă. (n.r. - dacă nu se plătea 1,7 milioane de euro pe Miculescu). Ţi s-a părut că a primit şanse? A intrat titular cu Craiova, a deschis scorul. Cu Dinamo a fost scos. Nu mi se pare că a primit foarte multe şanse, ca să spui că e forţat", a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.
David Miculescu a jucat șase meciuri (213 minute) și a marcat un gol, având în cont și o pasă de gol, în toate competițiile noului sezon.