FCSB dă vina pe psihic după înfrângerea cu Dinamo: „Eu cred că e blocaj mental”

FCSB dă vina pe psihic după înfrângerea cu Dinamo: „Eu cred că e blocaj mental”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FCSB a pierdut incredibil al patrulea meci la rând, un Mare Derbi de România cu Dinamo, scor 3-4, prima înfrângere cu marea rivală după 4 ani, la capătul unei partide incendiare.

Jucătorii lui Gigi Becali în mod clar nu se mai regăsesc de mult timp, iar latifundiarul din Pipera s-a declarat șocat de ce se întâmplă la echipa lui. Și nu de ieri, de azi.

Patronul spune că nu mai înțelege acest fenomen, fotbalul, și că nu poate da vina pe arbitraj pentru acest eșec cu alb-roșii: „Nu înțeleg, asta nu mi s-a întâmplat niciodată în 25 de ani. Tocmai pentru că nu înțeleg, trebuie să fiu alături de jucători. Nu mai critic pe nimeni. A fost ceva de neînțeles ce s-a întâmplat, de asta nici nu zic nimic de Feșnic. Da, am dat 3 goluri, dar nu din acțiune. Nu am avut nimic ca ocazii, am dat 3 goluri aiurea.

De asta nu zic de Feșnic. Ce să zic de el? Dacă jucam și noi ceva, m-aș fi luat de el. Și pentru penalti, și pentru faultul acordat lui George Popescu aiurea, deși nu i-a făcut nimic.

Dacă vreți, și alea 6 minute [de prelungire], de nu a mai prelungit deloc. Dar nu vreau să zic nimic despre el pentru că nu am fost… Ei au jucat în viteza a cincea, noi am fost în viteza întâi. Atunci trebuie să fiu alături de ei”, a spus Becali, la Prima Sport 1.

Întrebat dacă staff-ul, și mai exact posturile lui Charalambous și Pintilii sunt în pericol, Becali a răspuns tranșant: „Crezi că ei nu au vrut în seara asta să joace fotbal? Dar n-au putut. Au fost blocați mental. Nu are efect. Acum trebuie să fiu alături de ei, pentru că sunt în moment greu. Dacă erau un meci sau două, bine, dar acum e moment critic, în care trebuie să fiu alături de ei. E mentală treaba, fizic nu au de ce să nu stea bine. Au zis că n-au mai avut antrenamente așa bune ca acum. Mental nu stau bine. Nu ne demarcăm, nu oferim soluție de pasă. Eram conduși și dădeam pasă lungă afară, în aut. Eu cred că e blocaj mental.

REZUMAT. Dinamo - FCSB 4-3. Succes epic pentru ”câini”! Se adânceşte criza campioanei

Poate să fie și ca voi, ceva fizic, dar părerea mea este că e un blocaj mental. A plecat tot de la ei, din vina lor. Au început sezonul în glumă, pe vârfuri, au luat niște corecții, au mâncat niște bătăi, iar acum, când vor, nu mai știu cum să o regleze. Ei au dereglat mașinăria, prin comportament, iar acum trebuie să fiu alături de ei. Să reproșez ceva staff-ului? Eu sunt idiot? Nu cu staff-ul ăsta am câștigat 16 milioane anul trecut? Părerea mea este că nu staff-ul scoate echipa din criză, ci tot ei, jucătorii. Staff-ul face antrenamentele, ce a făcut și anul trecut de ne-am bătut cu toată Europa, dar tot jucătorii trebuie să-și revină, să fie mai concentrați, să dea soluție de pasă. Ăsta este singurul lucru, ca să scape mental”, a continuat Becali.

„Radunovic nu mai e același. George Popescu, David Miculescu, Politic sunt alți fotbaliști. Alibec, alt fotbalist. Toată echipa. Îi susțin, dar trebuie să spun. Așa cum sunt ei la ora asta, îi susțin. Sunt blocați mental și trebuie să fiu alături de ei. Spun ce s-a întâmplat, dar îi susțin”, a concluzionat finanțatorul celor de la FCSB.

FCSB nu are timp de lamentări, căci joi seara va juca acasă cu Drita FC în turul al treilea preliminar din Europa League, manșa întâi.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!