FCSB bate în retragere în disputa cu FRF: "Gata, nu mai facem"

FCSB bate în retragere în disputa cu FRF: "Gata, nu mai facem"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FCSB bate în retragere în disputa pe care o are de mai bine de trei luni cu conducerea Federației Române de Fotbal.

Roș-albaștrii au anunțat că nu își vor mai aduce un antrenor strict de decor pentru a fenta regulamentul.

Managerul general Mihai Stoica a afirmat că, după înăsprirea regulamentului, FCSB își va numi în scurt timp un antrenor care chiar să aibă acest rol.

"Leo Strizu nu era antrenor, era licență. Așa era obiceiul, asta era cutuma în România. Erau cluburi care aveau licență și antrenor. Și am zis că facem și noi ca ăia. Acum nu mai merge, gata, nu mai facem! Aducem antrenor. E adevărat că e bine că s-a schimbat regula, dar firesc era să ne inspirăm din Franța, unde se dau amenzi", a spus Mihai Stoica la Orange Sport.

ADVERTISING

În prezent, Mihai Pintilii este cel care o antrenează pe FCSB, dar el nu are licență și nici carnet.

FCSB a anunțat deja că își va aduce un antrenor din străinătate zilele următoare, dar numele său nu este cunoscut momentan.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!