FCSB anunță că la echipă a izbucnit un nou focar de coronavirus.
Managerul general Mihai Stoica spune că și la academia clubului există un focar și mai mulți fotbaliști au fost testați pozitiv.
În aceste condiții, FCSB solicită că inclusiv meciul cu FC Voluntari din Cupa României, programat săptămâna viitoare, să fie amânat.
"Avem 11 jucători valizi, cu 2 portari. Avem focar de covid și în academie, ieri fiind depistați pozitiv Fulga, Geană, Moraru, Buhai, Bănuț și Bulimar, testarea celorlalți având loc azi.
Nu putem juca nici măcar meciul de miercuri din Cupa României pentru că singurii jucători care ies din izolare înainte de ziua în care e programat sunt Straton și Șerban (accidentat), iar niciun alt fotbalist accidentat care e negativ nu poate reveni până atunci. Nu avem soluții și nu dorim nimănui să ajungă în situația noastră.
P.S. Oricine ar putea specula regulamentele și să câștige la masa verde, “fabricând” 5 accidentări, dar în niciun caz Hagi și Popescu", a anunțat Mihai Stoica, pe Facebook.
FCSB a cerut deja amânarea meciului cu Farul, iar LPF va oferi un răspuns vineri.