FCSB anunță că a găsit un atacant mai bun decât Denis Alibec și Louis Munteanu, fotbaliști care au intrat pe lista de transferuri a „roș-albaștrilor”.
Prin vocea lui Mihai Stoica, FCSB anunțat că are în curte un atacant mai bun decât Denis Alibec și Louis Munteanu, campioni cu Farul în sezonul trecut, pentru care Gigi Becali a precizat că negociază.
Stoica l-a numit pe David Miculescu, cel care l-a încântat în victoria obținută împotriva Universității Craiova.
”Cel mai mult m-a bucurat, Octavian Popescu şi David Miculescu. Despre Miculescu mereu am spus că e foarte bun, merită să fie titular la noi. Sunt convins că va fi golgheterul nostru dacă va evolua titular în campionatul următor. Am pretenţia că mă pricep, cât de cât.
Să vină Alibec şi Louis Munteanu, Miculescu e mult superior tuturor atacanţilor români, e cu mult peste toţi, că are altceva. Are 1.90, are un stâng necruţător, îţi vine să-i spui să alerge mai puţin. Atacanţii masivi sunt mai lenţi, dar nu e cazul lui David.
Ştie fotbal, schimbă jocul, se duce în pressing, recuperează, dă diagonală spre Coman senzaţională. Când vreodată un jucător de 1.90 dă diagonale? Alibec poate face asta, dar niciodată n-a fost vârf împins. Nu dă gol Miculescu? Cum să dea, dacă nu joacă? Cu UTA, Craiova a dat, după n-a mai jucat”, a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.
David Miculescu a strâns 34 de meciuri (1100 de minute) în toate competițiile sezonului la FCSB, timp în care a marcat de patru ori și a pasat decisiv o dată.
El este cotat la 800.000 de euro de către Transfermarkt.