FCSB a suferit o pierdere importantă înaintea următorului meci de campionat, cu FC Botoșani.
Roș-albaștrii nu vor putea conta pe Joao Paulo la meciul cu FC Botoșani, după ce Mirel Rădoi a decis să îl menajeze.
Acțiunea echipelor naționale și programarea meciului cu FC Botoșani vineri dau peste cap calculele de la FCSB.
Joao Paulo a fost convocat la naționala Capului Verde, care pe 30 martie va întâlni Finlanda la Auckland (Noua Zeelandă).
Paulo va ajunge, astfel, abia cu două zile înaintea meciului cu FC Botoșani în România.
Totuși, pentru că zborul din Noua Zeelandă este mai mare de 24 de ore, cu tot cu escale, cei de la FCSB au decis să nu mizeze pe el la Botoșani.
Joao Paulo a fost titular în victoria cu UTA Arad, fiind folosit pe postul de fundaș stânga.
El a ajuns la FCSB în această iarnă, de la Oțelul Galați, pentru 600 de mii de euro.
