FCSB a stabilit viitorul lui Andrei Vlad: Decizia conducerii

FCSB a stabilit viitorul lui Andrei Vlad: Decizia conducerii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FCSB a stabilit viitorul lui Andrei Vlad (24 de ani), portarul care a ajuns rezervă utilizată extrem de puțin de către „roș-albaștri”.

Prin vocea lui Mihai Stoica, FCSB a anunțat că va accepta o ofertă de transfer pentru Andrei Vlad, în cazul în care va sosi vreuna. Portarul a fost trecut pe linie moartă de FCSB și a apărat extrem de puțin de mai bine de un an.

Stoica a vorbit deschis despre viitorul lui Andrei Vlad și a spus că în eventualitatea unei oferte, FCSB va trebui să aducă un portar de rezervă, unul mai în vârstă. Lăsând, astfel, de înțeles că FCSB va accepta să se despartă de Vlad în cazul unei oferte.

ADVERTISING

"(n.r. - Andrei Vlad) Va rămâne la noi. Dacă va avea vreo ofertă să plece, trebuie să aducem portar. Şi aşa cred că trebuie să aducem încă un portar. Cum are Inter, portar de 40 de ani, cum are City.

E o situaţie ingrată cea în care se află, dar e jucătorul nostru. Se antrenează foarte bine, e un băiat bun, dar Târnovanu e portarul numărul 1. Nu există nicio echipă în lume care să aibă un al doilea portar. Au fost Navas cu Donnarumma şi gata. Nu există aşa ceva. La Inter e Onana, iar Handanovic are 39 de ani.

ADVERTISING

Aş vrea să plece Vlad, dar peentru asta trebui să plătească cineva", a declarat Mihai Stoica, pentru Orange Sport.

Andrei Vlad a apărat în cinci meciuri din toate competițiile sezonului trecut, iar în trei dintre ele a reușit să nu ia gol.

450.000 de euro este cota de piață a lui Andrei Vlad în prezent prezent, potrivit specialiștilor de la transfermarkt.com

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!