FCSB se confruntă cu mari probleme de lot înaintea următorului meci.
Roș-albaștrii au trei jucători noi indisponibili pentru confruntarea cu CS Mioveni.
Astfel, Florinel Coman și Risto Radunovic sunt accidentați, în timp ce Bogdan Rusu nu poate evolua contra celor de la CS Mioveni.
"Avem probleme foarte mari de lot. Cu certitudine nu vor juca Risto Radunovic și Florinel Coman, amândoi sunt accidentați. Radunovic, deși s-a lovit în prima parte a meciului, a rămas până la final. Rusu nu poate să joace contra Mioveniului pentru că există o convenție", a spus Mihai Stoica la Orange Sport.
Partida dintre CS Mioveni și FCSB va avea loc sâmbătă, de la ora 19:00.
Stoica a menționat că există posibilitatea ca jucătorii transferați pe ultima sută de metri să fie titulari.