FCSB a făcut un anunț important în cazul atacantului italian Andrea Compagno.
Antrenorul din acte Leo Strizu a declarat că italianul a fost recuperat și că va fi în lotul pentru meciul cu FC Argeș.
"Compagno s-a antrenat toată săptămâna. A terminat antrenamentul de astăzi. Din ce știu eu, va fi în lot", a spus Leo Strizu la conferința de presă.
Astfel, italianul are șanse mari să fie chiar titular în partida cu FC Argeș, dacă nu va mai acuza dureri.
Compagno este golgheterul FCSB din acest sezon, cu 9 goluri marcate în cele 15 partide disputate.
Echipa probabilă de la FCSB e următoarea: Târnovanu - Sorescu, Tamm, Dawa, Radunovici - Edjouma, Șut, Olaru - Oct. Popescu, Compagno, Coman.
Partida dintre FC Argeș și FCSB va avea loc duminică, de la ora 20:30.