FC Barcelona a decis ce atacant vrea să transfere

FC Barcelona a decis ce atacant vrea să transfere
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Echipa spaniolă de fotbal FC Barcelona, confruntată cu probleme în compartimentul ofensiv, analizează posibilitatea de a-l transfera în luna ianuarie pe uruguayanul Edinson Cavani de la Manchester United, anunţă cotidianul catalan Sport.

Numele luni Cavani a fost avansat încă de luna trecută de presa spaniolă, după problemele la inimă care i-au fost depistate atacantului argentinian Sergio Aguero, recrutat înaintea sezonului de Barca de la Manchester City, dar care riscă acum să-şi încheie cariera.

ADVERTISING

În urmă cu câteva zile, mass-media britanică informa că Edinson Cavani şi-ar dori să vină pe Camp Nou în vara viitoare, în calitate de jucător liber.

Atacantul uruguayan, în vârstă de 34 ani, este legat prin contract de United până la finalul acestui sezon, iar un transfer la Barcelona în această iarnă nu ar fi prea costisitor, mai ales că sud-americanul şi-a pierdut statutul de titular indiscutabil după sosirea portughezului Cristiano Ronaldo pe Old Trafford.

În cazul în care mutarea se va materializa, Edinson Cavani se va afla la prima sa experienţă în Primera Division, unde a mai fost dorit în anii trecuţi şi de Atletico Madrid. Fotbalistul sud-american a mai evoluat în cariera sa la formaţiile Palermo, SSC Napoli şi Paris Saint-Germain, fiind golgheterul all-time al clubului francez, cu 200 de goluri marcate în 301 meciuri.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!