Japonezii recomandă un exercițiu simplu care are beneficii asupra metabolismului, dar și asupra îmbătrânirii sănătoase.
Un exercițiu atât de simplu ca ridicatul pe vârfuri are beneficii asupra sănătății metabolismului și ajută la îmbătrânirea sănătoasă. Specialiștii îl recomandă și explică ce se întâmplă, de fapt, în organism atunci când e practicat.
Ridicatul pe vârfuri are beneficii asupra metabolismului
Mika Tashima, cel mai longeviv antrenor din Japonia, a menționat în cartea sa că și-a făcut un obicei din a merge pe vârfuri prin casă.
Cu studii la Harvard în ceea ce privește exercițiile fizice, Mika Tashima a scris în cartea sa, The Seven Habits of Takimika, despre ridicatul pe vârfuri.
„Este suficient să faci cinci sau șase pași, iar peste câțiva ani vei simți diferența la nivelul picioarelor. Prin această mișcare simplă îți vei întări mușchii gambelor și ai trunchiului și îți vei îmbunătăți echilibrul. Uneori, mă trezesc mergând pe vârfuri fără să-mi dau seama, chiar și atunci când fac curățenie sau gătesc. Este distractiv să te prefaci că ești o balerină, nu-i așa?”, a menționat ea, potrivit Vogue.
Mușchiul solear, a doua inimă
Dar ce se întâmplă, de fapt, atunci când ne ridicăm pe vârfuri?
Realitatea este că gambele adăpostesc un mușchi, solearul, care favorizează întoarcerea venoasă (atunci când se contractă, comprimă venele gambei și ajută la pomparea sângelui în sus).
Potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Houston, a fost a demonstrat faptul că activarea acestui mușchi prin intermediul exercițiului ajută la menținerea metabolismului oxidativ activ timp de mai multe ore.
„Potrivit studiului, această mișcare ajută la scăderea nivelului de glucoză, la moderarea nivelului de insulină din sânge după masă și chiar la favorizarea utilizării grăsimilor drept combustibil. Acest lucru se întâmplă deoarece solearul, spre deosebire de alți mușchi, nu se bazează pe glicogenul stocat, ci utilizează direct glucoza și lipidele din fluxul sanguin ca sursă de energie, ceea ce îi permite să lucreze continuu fără să obosească”, a scris Carmen Lanchares în cartea Time on Our Side, conform sursei citate.
Prin exercițiile care lucrează mușchiul solear activăm "a doua inimă", așa cum este cunoscut acest mușchi, cu toate beneficiile pe care le presupune acest lucru.
Eva Vargas, doctor în științele activității fizice și sportului, explică:
„Acest mușchi se contractă și se relaxează, ajutând sângele din picioare să se întoarcă la inimă. Este o pompă musculară naturală. De fapt, ridicarea și coborârea călcâielor este o mișcare care activează această pompă.
Este simplă și poate fi integrată cu ușurință în rutina zilnică, mai ales dacă petreci multe ore stând jos, fie în timpul programului de lucru, fie într-un avion. Includerea acestei practici în rutina zilnică reprezintă o «gustare de mișcare» care ajută la minimizarea sedentarismului”, explică Vargas.
Ea subliniază că acest exercițiu ar trebui completat treptat cu plimbări, exerciții cardio și antrenamente de forță care implică grupe musculare mai mari, dar că poate fi o alternativă pentru a integra mișcarea în rutina zilnică și pentru a regla glicemia.
