EURO 2024: Olanda întoarce scorul și învinge Polonia după un meci minunat

EURO 2024: Olanda întoarce scorul și învinge Polonia după un meci minunat

Olanda a învins Polonia cu 2-1, deși a fost condusă cu 1-0, la startul grupei D de la EURO 2024, în prima partidă a zilei de duminică de la Campionatul European de fotbal din Germania.

Golurile au fost marcate de Gakpo și Weghorst, pentru batavi, în timp ce polonezii deschideau scorul cu capul prin Adam Buksa.

Prima parte a meciului Polonia - Olanda nu a dezamăgit nici ea, rămânând în aceeași sferă a jocurilor spectacol de până acum de la EURO 2024, cu foarte multe goluri, cu multe recorduri bifate, meci după meci, gol după gol.

ADVERTISING

Polonia nu mai învinsese Olanda din 1979, de la un meci din preliminariile pentru Euro 1980, iar Olanda avea 6 victorii directe în fața alb-roșilor, care azi jucau fără exponențialul Lewandowski.

Chiar și fără starul Barcelonei pe teren, tot Polonia a deschis scorul, deși Olanda dominase total partida, ratând ocazii după ocazii, în special prin Depay sau Gakpo. Atacantul Adam Bukșa a reluat perfect cu capul în plasă în minutul 16, vârful lui Antalyaspor fiind chiar înlocuitorul lui Lewa astăzi.

Egalarea a venit totuși rapid, și evident pe cursul jocului, pentru că Țările de Jos au continuat să insiste și să aducă pericol la poarta lui Wojciech Szczesny. A fost un șut de la distanță deviat, semnat de Gakpo, starul lui Liverpool, care a făcut posibilă modificarea pe tabelă.

ADVERTISING

Dar, așa cum s-a întâmplat și ieri seara, când echipa care deschidea scorul avea să piardă, vorbim aici de Albania, și aici Olanda a întors până la urma soarta jocului, cu gol marcat în minutul 80, după ce Ronald Koeman a avut o mare inspirație, și în locul lui Gakpo și Depay, i-a introdus pe Weghorst și Frimpong.

Weghorst, vârful lui Hoffenheim, a reluat din fața careului mic la primul său șut și la prima atingere de balon de fapt, din pasa inspirată a lui Ake. 2-1 și Olanda a menținut scorul, câștigând trei puncte mari într-o grupă complicată, din care mai fac parte și Austria și Franța, care joacă mâine de la 22.

ADVERTISING

Echipele de start:

Polonia: Szczesny - Bednarek, Salamon, Kiwior - Frankowski, Romanczuk, Zielinski, Zalewski - Urbanski, Szymanski - Buksa. Rezerve. Bulka, Skorupski, Bereszynski, Dawidowicz, Grosicki, Lewandowki, Moder, Piatek, Piotrovski, Puchacz, Skoras, Slisz, Swiderski, Szymanski, Walukiewicz. Selecționer: Michal Probierz.

Olanda: Verbruggen - De Vrij, Van Dijk, Ake, Dumfries - Schouten, Reijnders, Veerman - Blind - Depay, Gakpo - Simons. Rezerve: Bijlow, Flekken, Bergwijn, Blind, de Ligt, Frimpong, Geertruida, Gravenberch, Maatsen, Malen, van de Ven, Weghorst, Wijnaldum, Zirkzee. Selecționer: Ronald Koeman.

Arbitru: Artur Dias (Portugalia).


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!