Dat ca sigur la FCSB, Elvir Koljic (29 de ani) a fost deturnat din drumul către campioana României.
Dorit la FCSB ca back-up pentru Daniel Bîrligea, Elvir Koljic a ajuns, în cele din urmă, la rivala Rapid.
Rapidiștii au intervenit în negocierile dintre FCSB și Koljic, iar oferta venită din Giulești l-a convins pe atacantul bosniac să spună "da".
Se pare că negocierile pentru transferul lui Koljic la FCSB s-au împotmolit la durata contractului pe care campioana României i l-a propus atacantului.
"OFICIAL | Elvir Koljic a fost transferat definitiv astăzi la FC Rapid 1923. (…) Îi mulțumim „Dragonului” nostru pentru toate momentele speciale, pentru toate meciurile în care a ridicat tribunele în picioare prin reușitele sale. Îi dorim mult succes în carieră și suntem siguri că va rămâne toată viața unul dintre noi", se arată într-un comunicat la Craiovei.
Elvir Koljic a strâns 168 de meciuri, 46 de goluri și 17 pase decisive în toate competițiile pentru Universitatea Craiova, reușind să își treacă în palmares Cupa și Supercupa României.