Jucătoarea belgiană Elise Mertens spune că nu doar coronavirusul a determinat mai multe tenismene să se retragă de la US Open.
Ea consideră că multe dintre ele au luat această decizie și pentru că au punctele de anul trecut asigurate și se pot pregăti astfel fără probleme de turneul de la Roma.
"Poate că unele s-au retras pentru că sunt convinse că își vor păstra punctele câștigate anul trecut, poate unora le e teamă să zboare sau poate se concentrează pe sezonul de zgură. Turneul de la Roma începe la o zi după US Open. În orice caz, eu mă simt în siguranță aici. WTA și organizatorii fac totul pentru a ne proteja", a spus Elise Mertens la New York.
Din top 10 WTA vor participa la US Open doar Naomi Osaka, Karolina Pliskova, Sofia Kenin și Serena Williamas.
În schimb, printre jucătoarele care s-au mai retras de la US Open se mai află, pe lângă Simona Halep, Ana Bogdan, Polona Hercog, Fiona Ferro, Andrea Petkovic, Julia Goerges, Hsieh Su-Wei, Barbora Krejcikova, Svetlana Kuznetsova, Anastasia Pavlyuchenkova, Shuai Peng, Anastasia Potapova, Sam Stosur, Barbora Strycova, Wang Qiang, Wang Xiyu, Wang Yafan, Zheng Saisai și Zhu Lin.
De aceste retrageri numeroase a profitat și Mihaela Buzărnescu, întrucât sportiva noastră a prins un loc pe tabloul principal.
US Open 2020 va începe pe 31 august, însă interesul a mai scăzut după aceste retrageri în masă.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
Apasă aici pentru a vedea toate știrile din sport de pe spotmedia.ro
C.S.