Edi Iordănescu a oferit prima reacție după victoria înregistrată de naționala României în meciul de pe teren propriu cu Finlanda, din etapa a treia a Ligii Națiunilor.
A fost primul succes înregistrat de „tricolori” sub comanda lui Edi Iordănescu, iar selecționerul se declară fericit cu prestația jucătorilor.
"O seară pe care o așteptam și pe care o căutam, o seară bună pentru că am produs rezultatul pe care îl voiam. Jocul ne-a arătat că România are caracter, are viitor. Puteam să închidem jocul mai devreme. Niță salvator, dar apreciez efortul întregii echipe. E seara lor, a băieților, e meritul lor. Astăzi am produs infinit mai mult fotbal decât în primul meci, cu Muntenegru. Vreau să mulțumesc și publicului", a spus Edi Iordănescu într-o intervenție la Antena 1.
"Vreau să felicit băieții pentru caracterul pe care l-au arătat, iar eu sunt încrezător că avem un viitor. Nu este ușor, pentru că nu-i am zi de zi la antrenamente pe băieți. Ne interesează clasamentul, dar mai mult jocul", a adăugat selecționerul.
Naționala României a câștigat la limită meciul disputat sâmbătă seara cu Finlanda, obținând astfel primul succes din noua ediție a Ligii Națiunilor.
Reprezentativa pregătită de Edi Iordănescu s-a impus cu 1-0 în confruntarea disputată pe noul stadion Rapid.
Unicul gol al meciului a fost marcat de Nicușor Bancu, în minutul 30.
În celălalt meci jucat sâmbătă seara în grupa României din Liga Națiunilor, Muntenegru și Bosnia și Herțegovina au terminat la egalitate, scor 1-1.
După trei etape, clasamentul în grupă arată astfel:
- Bosnia 5p
- Finlanda 4p
- Muntenegru 4p
- România 3p
Următoarea etapă va avea loc marți și propune meciurile România - Muntenegru și Bosnia - Finlanda.