Doi români sunt campioni europeni la bob U-23 și U-26

Doi români sunt campioni europeni la bob U-23 și U-26
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Echipajul compus din românii Mihai Cristian Tentea şi Ciprian Nicolae Daroczi a câştigat medaliile de aur în proba masculină de bob-2, la Campionatele Europene, atât la juniori Under-23, cât şi la juniori Under-26, sâmbătă, la Konigssee (Germania).

Cronometraţi cu timpul de 1 min 39 sec 75/100, cei doi români au fost urmat în clasamentul final la Under-23 de germanii Maximilian Illmann/Felix Dahms, la 12/100, şi de slovacii Pavol Taborsky/Jan Marek Trebichavsky, la 2 sec 28/100, în timp ce la Under-26 i-au devansat pe Illmann/Dahms şi pe alţi germani, Hans Peter Hannighofer/Tim Gessenhardt, cu 14/100.

ADVERTISING

Tentea şi Daroczi au ieşit învingători şi în Cupa Europei, tot în faţa germanilor Illmann/Dahms, podiumul fiind completat de elveţienii Michael Kuonen/Pascal Moser, la 13/100.

La U23, echipajul Andrei Nica/Mihai Calancea s-a clasat pe locul 8, iar la U26, pe 15, în Cupa Europei terminând pe 28.

Pe 22 ianuarie, Mihai Tentea şi Ciprian Daroczi au cucerit medaliile de aur în proba masculină de bob-2 la categoria Under-23, în cadrul Campionatelor Mondiale de bob pentru juniori de la St. Moritz (Elveţia).

ADVERTISING

Cei doi români, legitimaţi la CS Muscelul Câmpulung, au cucerit bronzul la categoria Under-26.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇