Anunțat ca și plecat de la FCSB, un jucător ar putea fi salvat de Mihai Stoica.
Managerul general al roș-albaștrilor încearcă să-l convingă pe Gigi Becali să-i mai dea o șansă lui Daniel Graovac.
Deși Becali a anunțat public plecarea fotbalistului, Stoica speră să-l convingă pe Becali să se răzgândească.
Argumentul oficialului roș-albaștrilor este că FCSB va avea probleme în startul sezonului, deoarece nu se știe clar când va reveni Ngezana după operație.
Astfel, Stoica și-ar dori ca FCSB să aibă patru fundași centrali apți la startul sezonului. Roș-albaștrii îi mai au în lot pe Dawa, Mihai Popescu și Andre Duarte, dar Mihai Stoica mai vrea o soluție.
Momentan, Gigi Becali pare de neînduplecat și i-a transmis lui Mihai Stoica să-l folosească pe Lixandru la nevoie pe acel post.
Daniel Graovac a ajuns la FCSB la începutul sezonului trecut, după despărțirea de CFR Cluj.
El a disputat 29 de meciuri în toate competițiile pentru FCSB, însă nu a lăsat o impresie prea bună.
