Dinamo a anunțat luni că a ieșit oficial din insolvență, după ce Tribunalul București a pronunțat hotărârea în acest sens.
Decizia a fost comentată de acționarul Andrei Nicolescu: „Astăzi este despre speranţă, luptă şi renaştere. Mulţumim tuturor celor care nu ne-au lăsat singuri! Ieşirea din insolvenţă este o victorie a suporterilor, a celor care au crezut şi au mers mai departe, chiar şi atunci când părea imposibil.”, a declarat administratorul special al clubului Dinamo, Andrei Nicolescu.
În iunie 2021, Dinamo 1948 SA a solicitat intrarea în procedura de insolvență la Tribunalul București.
Ulterior, clubul a acumulat din nou datorii și ar putea apela din nou la această măsură, având în vedere că au trecut cinci ani de la precedenta solicitare, ceea ce îi oferă din punct de vedere legal această posibilitate.
La finalul anului 2020, datoriile se ridicau la 29,7 milioane de lei (aproximativ 6 milioane de euro). În acel an, Dinamo a înregistrat venituri de 16,3 milioane de lei și cheltuieli care au depășit 21 de milioane. Printre restanțele financiare se regăsesc și sume datorate jucătorilor care au câștigat procese împotriva clubului.