Dezastru pentru un club de tradiție din Liga 2: Depunctare și interdicție la transferuri

Dezastru pentru un club de tradiție din Liga 2: Depunctare și interdicție la transferuri
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un club de mare tradiție al fotbalului românesc, aflat în prezent în penumbra ligii secunde, a primit o veste dură.

Ceahlăul Piatra Neamț a fost depunctată de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu două puncte și a primit interdicție la transferuri. Motivul este un litigiu pe care clubul moldav l-a avut cu mijlocașul central Ronald Gbizie (28 de ani), fostul fotbalist al clubului din sezonul trecut.

Anunțul a fost făcut chiar de club, într-o postare pe rețelele de socializare. O veste care vine oricum într-un context tulbure, după ce Anton Măzărianu, principalul investitor, și-a retras sprijinul și a dezvăluit faptul că echipa se îndreaptă cu pași repezi spre faliment.

”CSM Ceahlăul Piatra Neamț a primit o sancțiune din partea Comisiei de Disciplină a Federației Române de Fotbal pentru o datorie către jucătorul Ronald Gbizie. Decizia este depunctarea cu 2p și interzicerea dreptului de a transfera și/sau legitima jucători în calitate de club cesionar în urma ședinței din data de 22 octombrie 2025.

Anunțăm pe această cale că vom contesta hotărârea amintită, iar un argument în plus pe care dorim să-l precizăm este că deja am încheiat un contract cu un avocat specializat în astfel de cazuri, care urmează să ne reprezinte.

Așa cum se știe, din 30 septembrie 2025, ne-a fost aprobată cererea de intrare în insolvență, astfel că de la acea dată administratorul judiciar a interzis orice plată care să acopere datorii mai vechi.

De asemenea, ținem să menționăm că suntem foarte încrezători că punctele vor reveni în dreptul nostru în clasament într-un viitor apropiat, iar hotărârea luată de reprezentații FRF la data de 22.10.2025, va fi anulată”, se arată în comunicatul de presă emis de nemțeni.

Sâmbătă, echipa a pierdut lamentabil pe terenul celor de la Șelimbăr, scor 1-3, în etapa 11 din Liga 2. Așadar, cel puțin până la o hotărâre definitivă, Ceahlăul mai rămâne cu 9 din cele 11 puncte câștigate și coboară de pe 15 pe 17.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!