Destinație neașteptată pentru Adrian Mutu

Destinație neașteptată pentru Adrian Mutu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Adrian Mutu este pe cale să se întoarcă în fotbalul italian.

„Briliantul” este dorit de o echipă de tradiție din Italia, conform Fanatik.

Astfel, Adrian Mutu este favorit să devină antrenorul celor de la Pisa în sezonul următor.

Formația din Serie A ocupă ultima poziție cu patru etape înainte de final, la 11 puncte distanță de salvare, astfel că retrogradarea pare inevitabilă.

„Briliantul” se numără printre principalele opțiuni și ar putea ajunge, în premieră, pe banca unei echipe din Italia.

Ajuns la 47 de ani, Mutu este fără angajament din 17 martie 2025, după ce s-a despărțit de FC Petrolul Ploiești.

ADVERTISING

El ar putea fi al doilea antrenor român din fotbalul italian, dupa Cristi Chivu, de la Inter Milano.