Decizia luată de CFR Cluj în privința transferului lui Nicolae Stanciu: "Să ne înțelegem"

Decizia luată de CFR Cluj în privința transferului lui Nicolae Stanciu: "Să ne înțelegem"

Președintele lui CFR Cluj, Cristi Balaj, a vorbit despre un posibil transfer al lui Nicolae Stanciu la campioana României.

Balaj afirmă că mutarea nu este luată în calcul în acest moment.

"Stanciu este un jucător pe care orice club din România și l-ar dori, doar că din informațiile noastre are un contract foarte bun acolo unde este. Clubul este mulțumit de prestațiile lui și în niciun caz nu ar fi cedat fără anumite costuri. Din acest punct de vedere, dacă vorbim de CFR Cluj, Stanciu nu va ajunge la noi", a spus Balaj într-o intervenție la Pro Arena.

ADVERTISING

"Dacă vorbim de optimizarea de care tot discutam, nu putem să o facem în situația în care ne-am asuma asemenea costuri financiare. Să ne înțelegem, nu că nu ar putea finanțatorul echipei să-l aducă pe Nicolae Stanciu, dar noi trebuie să respectăm un plan financiar pe care ni l-am asumat dacă vrem să însănătoșim clubul. În acest moment, Stanciu este în afara discuției", a adăugat oficialul clujenilor.

Nicolae Stanciu evoluează pentru gruparea chineză Wuhan Three Towns, unde a ajuns în primăvară de la Slavia Praga, în schimbul a 4 milioane de euro.

ADVERTISING

El este cotat la 5,5 milioane de euro de site-ul transfermarkt.com.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇