Decizia luată de CFR Cluj după ce a așteptat trei luni banii investitorilor elvețieni

Decizia luată de CFR Cluj după ce a așteptat trei luni banii investitorilor elvețieni
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

CFR Cluj nu se mai bazează pe investitorii veniți din Elveția.

Ioan Varga, patronul echipei, a anunțat că nu se mai bazează pe Hendrik Klein, un antreprenor elvețian care a venit în Gruia pentru a prelua pachetul de acțiuni.

Varga a explicat că, după mai multe luni în care a așteptat ca elvețienii să facă dovada că au bani pentru a plăti anumite datorii ale clubului, a decis să nu mai cedeze acțiuni.

"Nu vreau să mai continui discuția despre domnul Klein. I-am dat voie să-și facă audit, să facă ce vrea el, cu condiția să ne facă dovada că poate plăti anumite sume. Avem suficienți oameni capabili în conducere.

ADVERTISING

Discuția asta e deja una banală, nu vreau să mai spun ceva. Din punctul meu de vedere, cred că dânsul nu are nicio soluție și mai bine continui eu pe drumul meu. I-am dat șansa 3 luni să vină cu idei bune la CFR, să ajute", a spus Nelu Varga, conform Fanatik.

Un grup de oameni de afaceri din Elveția, condus de Hendrik Klein, urma să preia clubul în următorul an. În prima etapă, aceștia trebuiau să contribuie la plata datoriilor CFR-ului, estimate la aproximativ 15 milioane de euro, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

ADVERTISING

Varga susține că va rezolva singur problemele financiare de la CFR Cluj

După ce a băgat clubul în insolvență, Ioan Varga a anunțat că va rezolva singur problemele financiare din Gruia.

"Eu voi merge înainte și îmi voi rezolva situația. Eu acum sunt în Africa, mai stau câteva luni, apoi mă întorc în țară și voi plăti toate datoriile. Până atunci, sunt acolo Zăvăleanu, Copilu, Ivașcu și Deac și monitorizează situația ca să fie bine. Toate plățile să fie făcute și să nu existe probleme.

Într-adevăr, s-au tăiat salariile, pentru că erau cele mai mari din România. Cu un control bun, până în decembrie – ianuarie se rezolvă totul și începem o nouă eră. Nu mai las eu pe nimeni să ne prostească în contracte", a declarat Ioan Varga, potrivit Digi Sport.

ADVERTISING

Hendrik Klein este un antreprenor din Zurich care a avut legătură cu FC Locarno, formație din ligile inferioare ale Elveției. În cadrul clubului, acesta s-a ocupat de marketing și de partea financiară.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google