De ce crede Gică Hagi că echipa fiului Ianis e fenomenală și cea mai bună din Europa

De ce crede Gică Hagi că echipa fiului Ianis e fenomenală și cea mai bună din Europa
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Gică Hagi este de părere că Glasgow Rangers, echipa unde joacă fiul său, Ianis, este cea mai bună din Europa în acest moment. Fostul decar al naționalei o compară cu Real Madrid și FC Barcelona.

”Ianis joacă la o echipă fenomenală, cea mai bună din Europa. E singura echipă care n-a pierdut niciun meci și cea care a luat cele mai puține goluri.

În Marea Britanie toată lumea vorbește doar de Rangers. Gerrard a făcut o treabă bună, iar echipa e omogenă și arată putere. Ianis a făcut și el lucrurile foarte bine, a fost chiar și cel mai bun pasator din Scoția. La cluburile mari e concurență!

ADVERTISING

Și eu am fost la Real Madrid și la Barcelona. Odată jucam, altă dată nu. Rangers e un club mare! Ei n-au pierdut niciun meci nici în campionat, nici în Europa. Gândiți-vă la asta! El (Ianis - n. red.) se simte bine acolo, are concurență și nu e deloc ușor să joci la Rangers”, a spus Gică Hagi, citat de Gazeta Sporturilor.

Presa externă, printre care Goal.com, Rangers News și Daily Record, a preluat declarațiile lui Hagi.

Ianis Hagi are 4 goluri și 10 pase decisive pentru echipa sa, în 25 de meciuri în acest sezon, în toate competițiile. După ce a reușit, miercuri, încă o pasă decisivă pentru Glasgow Rangers, românul așteaptă nerăbdător marele meci de sâmbătă, împotriva celor de la Celtic.

ADVERTISING

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇