Clubul italian de fotbal Genoa, patronat de omul de afaceri român Dan Șucu, a confirmat că dorește să se despartă de atacantul Mario Balotelli până la finalul actualei perioade de mercato, informează AFP.
‘Balotelli a coborât în ierarhia atacanților, dar vrea în continuare să joace. Cred că până la finalul actualului mercato va trebui să găsim o soluție bună pentru toată lumea. Genoa nu îi acordă minutele pe care și le-ar dori, așa că noi considerăm că soluția ar putea fi găsirea unui club unde să poată juca’, a declarat directorul sportiv al genovezilor, Marco Ottolini.
Balotelli, în vârstă de 34 de ani, care a evoluat în cursul carierei sale la Inter Milano, AC Milan, FC Liverpool și Manchester City, este legat prin contract de Genoa până la finalul actualului sezon. Balotelli este recunoscut pentru comportamentul său coleric și controversat.
El a semnat cu clubul genovez la dorința fostului antrenor, Alberto Gilardino, demis la jumătatea lunii noiembrie, însă a jucat doar 56 de minute în tricoul 'grifonilor'.
Succesorul lui Gilardino, francezul Patrick Vieira, fost coechipier al lui Balotelli la Manchester City și care l-a antrenat apoi pe italian la OGC Nice, nu l-a mai utilizat pe capriciosul atacant din 21 decembrie 2024.