Dan Petrescu a oferit prima reacție după ce în presă a apărut zvonul că s-ar afla în negocieri cu Universitatea Craiova.
„Bursucul” spune că rămânerea în Liga 1 este o opțiune pentru el.
"Dacă erau oferte multe, poate eram acolo. Au sunat foarte mulţi impresari, dar, deocamdată, doar dsiscuţii. Ăsta a fost motivul principal pentru care nu mai sunt la CFR, că am nevoie de o pauză, cred că şi clubul are nevoie de altceva şi jucătorii", a spus Dan Petrescu, potrivit Telekom Sport.
"Mă interesează să fie o ofertă bună şi să fie o echipă cu ambiţii. Acum, ca antrenor, nu poţi aştepta echipa pe care o vrei tu să vină în 2-3 zile. E clar că trebuie să aştepţi, uneori poate chiar şi un an sau chiar doi. Eu am zis mereu că România e o opţiune pentru mine, e ţara mea, m-am simţit excelent în ultimii trei ani, poate şi pentru că am câştigat", a adăugat "Bursucul", care joi a plecat în vacanță la Dubai.
Nantes, Boavista și Al Ahli, dar și Ludogorets și Sheffield Wednesday s-au mai arătat interesate de Dan Petrescu.
Dan Petrescu le-a pregătit în cariera sa pe Sportul Studențescu, Rapid, Wisla Cracovia, Unirea Urziceni, Kuban Krasnodar, Dinamo Moscova, Al-Arabi, ASA Târgu Mureș, Jiangsu Suning, Al-Nasr, Guizhou si CFR Cluj.
Iată ce mai poți citi astăzi pe SpotMedia.ro:
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.