Dan Petrescu, prima reacție despre venirea la FCSB

Dan Petrescu, prima reacție despre venirea la FCSB
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Dan Petrescu a vorbit în premieră despre venirea la FCSB, după ce gruparea roș-albastră i-a oferit funcția de director tehnic.

Antrenorul a afirmat că este bucuros că lumea nu l-a uitat, dar a precizat că nu a luat o decizie despre revenirea în fotbal, după ce a avut probleme de sănătate.

„E normal că sunt bucuros că lumea nu m-a uitat și că mă apreciază în continuare, asta e important. (n.r. v-a fost propus să preluați postul de antrenor?) Nu, nu. (n.r. și domnul Varga spunea că dacă ar fi să reveniți, ați face-o doar la CFR) Înseamnă că am făcut ceva bine și de asta sunt dorit. Încă nu am luat nicio decizie și aștept să vedem în continuare, nu e nimic clar”, a spus Dan Petrescu, conform Sport.ro.

ADVERTISING

Apoi, Petrescu a vorbit despre posibilitatea de a prelua o echipă în viitorul apropiat, lăsând să se înteleagă că acest lucru s-ar putea întâmpla peste ceva timp.

”Nu se știe, posibil de la anul, posibil anul ăsta, dar mai sigur cred că va fi anul viitor. Oferte am avut și când antrenam și când nu, important e să fiu sănătos, restul nu mai contează, a trecut pe planul doi.

Mă bucur că încă sunt căutat, n-am fost uitat așa de repede”, a mai spus Dan Petrescu.

FCSB i-a oferit funcția de director tehnic

Roș-albaștrii îi oferă funcția de director tehnic și au explicat modul în care s-ar derula colaborarea.

ADVERTISING

„Meme Stoica a vrut să-l ia. A zis hai să lucreze cu noi. Să stea și în tribune, să le dea indicații. Ar sta, mi-ar spune mie și la pauză: ‘bă, Gigi, uite, aia trebuie, aia trebuie’. Eu aș vrea Dan Petrescu așa (n.r. director tehnic), dar nu antrenor. Mi-a zis Meme și am acceptat de acum două luni. Mi-a zis: ‘Bă, Gigi, îl luăm pe Dan’

Eu am zis: ‘Da, mă, da, pe Dan oricând. Mie îmi place de el, e prea cuminte omul. Ca om îmi place de el. Despre celelalte, treaba lui, fotbal ne-fotbal, că înjură, că nu. Nu mai înjură, cred. Repet, eu i-am zis lui Meme de acum două luni ‘Da, cu Dan Petrescu oricând să vină la noi”, a spus Gigi Becali la Fanatik.

ADVERTISING

Apoi, Becali a explicat modul în care s-ar implica Dan Petrescu la FCSB.

"Meme mi-a spus că el ar veni, să stea, să vadă, să spună, să ne dea informații, ce crede el, cum crede el, în timpul meciului.

Chiar și la schimbări să ne spună: ‘uite, asta nu funcționează, asta nu funcționează’. Că el vede bine lucrurile. Să mă consulte pe mine. Să fie ca un fel de profesor pentru mine”, a mai adăugat Gigi Becali.

Cariera lui Dan Petrescu

De-a lungul carierei de antrenor, Dan Petrescu a pregătit mai multe echipe din România și din străinătate.

Printre acestea se numără Sportul Studențesc, Rapid București, Wisla Krakow, Unirea Urziceni, Kuban Krasnodar, Dinamo Moscova, Al-Arabi SC, ASA Târgu Mureș, JS Suning, Al-Nasr, GZ Hengfeng, Kayserispor și CFR Cluj.

La CFR Cluj, unde a avut trei mandate, Dan Petrescu a cucerit patru titluri de campion al României, în sezoanele 2017/18, 2018/19, 2019/20 și 2021/22. În palmaresul său alături de formația din Gruia se mai află și Cupa României, câștigată în sezonul 2024/25.

Primul titlu de campion al României din cariera sa a venit însă în sezonul 2008/09. Petrescu o pregătea atunci pe Unirea Urziceni, formație care avea să fie desființată în 2011.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google