Dan Petrescu a vorbit despre posibilitatea ca tânărul Claudiu Petrila să plece de la CFR Cluj.
Petrescu a afirmat că nu se va opune în cazul în care Petrila va primi o ofertă în vară.
"Tot ce este posibil. Dacă el pleacă la mai bine, eu n-am probleme. Se mai spune că lui Dan Petrescu nu-i plac tinerii, cred că în momentul de față suntem singura echipă care jucăm cu doi U21 de la început. Dacă nu-mi plăceau tinerii, băgam doar unul. La mine nu contează vârsta. Dacă are 16 ani sau 38 de ani și e bun, îl bag", a spus Petrescu pentru Playsport.
De asemenea, Petrescu l-a lăudat pe Petrila pentru evoluțiile din acest sezon.
"Petrila și-a câștigat locul în echipă. Nu l-a băgat Dan Petrescu, nu l-a descoperit Dan Petrescu. El singur s-a descoperit, e un talent. Dacă își vede de treabă la antrenament și joacă bine, a marcat și multe goluri, sunt convins că va ajunge într-un club mare din Europa. Așa își și dorește. Acum trebuie să rămână serios la antrenamente, a trecut și peste o pubalgie. Nu e ușor, te oprești puțin, am pățit și eu. Dacă va rămâne fără accidentări, Petrila va putea juca oriunde în Europa", a mai spus Petrescu.
Claudiu Petrila are 7 goluri și 3 pase decisive pentru CFR Cluj în acest sezon.