Cum arată programul Simonei Halep după anularea turneului de la Madrid

Cum arată programul Simonei Halep după anularea turneului de la Madrid
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Openul de la Madrid nu se va ține în acest an, iar programul Simonei Halep pentru acest final de sezon cuprinde doar trei turnee!

Reprezentanta noastră a decis să mai joace anul acesta doar în Europa, iar primul turneu la care va lua parte va fi cel de la Praga, programat săptămâna viitoare.

Apoi, în calendarul Simonei urmează o pauză lungă, până pe 21 septembrie, când este programat turneul de la Roma.

În fine, ultimul turneu la care Simona ar urma să ia parte în acest an este Openul Franței.

Istanbul Open, programat în același timp cu US Open, ar putea fi un turneu care i-ar face cu ochiul Simonei, între Praga și Roma, mai ales că se joacă tot pe zgură.

ADVERTISING

Programul revizuit al WTA pentru restul anului

3 august – Palermo Ladies Open
10 august – Praga Open și Lexington
21 august – Western & Southern Open (New York)
31 august – US Open
7 septembrie – Istanbul Open
21 septembrie – Internazionali BNL D’Italia (Roma) și Strasbourg
27 septembrie – Roland Garros

În calendar au fost incluse și turneele Hana Bank Korea Open de la Seul, Upper Austria Ladies de la Linz și VTB Kremlin Cup de la Moscova, însă n-au fost stabilite încă perioadele în care vor avea loc, iar șansele să se desfășoare sunt destul de reduse.

ADVERTISING

Iată ce mai puteți citi astăzi pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!