CSM București, vicecampioana României la handbal feminin, s-a impus în Germania în deplasarea de la Bietigheim, fiind oricum calificată matematic dinaintea partidei în sferturile Ligii Campionilor.
A fost 27-25 pentru elevele antrenate de Adi Vasile, care merg așadar în sferturile competiției, de pe primele 2 locuri din grupă. CSM București a reușit să își ia revanșa după meciul tur, care s-a terminat la egalitate, 28-28.
La pauză, scorul a fost de 15-12 pentru fetele noastre, pentru care cea mai bună marcatoare a fost Aune Larsen, cu 6 goluri.
Cu un minut înainte de final, Neagu a marcat al 5-lea gol al serii și astfel a intrat în istoria Champions League, cu golul 1000 din carieră, pentru interul dreapta de 34 de ani. Este doar a treia jucătoare care depășește această bornă, după Jovanka Radicevici și Anita Gorbicz.
Radicevici are 1037 de goluri, în timp ce Gorbicz are 1016, dar Cristina are acum toate speranțele să le depășească pe cele două mari jucătoare.
De la ora 17 va evolua și Rapid București în aceeași competiție, contra turcoaicelor de la Kastamonu.