Cristiano Bergodi a recunoscut care sunt motivele care l-au făcut să refuze oferta de la CFR Cluj

Cristiano Bergodi a recunoscut care sunt motivele care l-au făcut să refuze oferta de la CFR Cluj
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cristiano Bergodi, fost antrenor al celor de la Sepsi OSK, a recunoscut motivele care l-au făcut să refuze oferta celor de la CFR Cluj.

Câștigător a două Cupe ale României consecutive, plus o Supercupă, Bergodi a negociat cu CFR imediat după ce plecarea lui Dan Petrescu în Coreea a fost una sigură. Italianul de 58 de ani a oferit un interviu în presa din Italia, în cadrul căruia a explicat de ce s-a despărțit de Sepsi OSK și motivul pentru care a refuzat oferta celor de la CFR Cluj.

„A existat contact, dar am vrut să aștept. Voi merge în vacanță, apoi poate voi merge să văd Lazioul lui Sarri, din moment ce inima mea este biancocelestă.

ADVERTISING

M-aș întoarce cu drag în Italia, deși m-am simțit bine în România. Aș dori și o altă experiență pe tărâm românesc, o provocare cu ambiții mari”, puncta Bergodi într-un interviu pentru cei de la Tuttomercato.

Bergodi se așteaptă să primească în curând o ofertă de la o formație de Serie B. Interesant este că la Cluj a venit tot un italian, e vorba de Andrea Mandorlini, cel care aducea titlul în Gruia în 2010, dar care în ultimul sezon a retrogradat cu Mantova în liga a patra.

După două sezoane și 3 trofee la Sepsi, Cristiano Bergodi și-a luat rămas bun de la echipa covăsneană.

ADVERTISING

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!