Cosmin Contra, fostul selecționer al naționalei României, în prezent tehnician la Dinamo, a lansat un atac față de actualul antrenor al României, e vorba de Mirel Rădoi, cel care tocmai a ratat o calificare la EURO 2021, după barajul pierdut în Islanda, joi seara, scor 1-2.
Actualul antrenor de la Dinamo a stat pe banca naționalei până în noiembrie anul trecut, când a fost dat afară după un 0-5 umilitor în Spania.
”Mă așteptam la altceva, ca echipa să arate mult mai bine, dar s-a văzut că naționala Islandei este mai obișnuită cu asemenea meciuri cu miză. Sigurdsson este un jucător de clasă mondială, joacă la cel mai înalt nivel. A fost o muncă de doi ani și jumătate care s-a dus pe apa sâmbetei în 90 de minute. Noi românii supraevaluăm succesele, nu am câștigat de o asemenea manieră demult așa cum am făcut-o în Austria, iar echipa arătase bine”, au sunat declarațiile făcute de Contra la emisiunea Realitatea Sportivă de pe Realitatea Plus TV.
România își poate lua acum revanșa pentru acel joc din Islanda duminică, în meciul din deplasare cu Norvegia din Liga Națiunilor, meci LIVE pe SpotMedia.ro, de la ora 19.
”Este un joc de echipă nu putem să dăm vina pe anumiți jucători, au fost 11 în teren, toți trebuie să se apere, toți trebuie să atace. Am fost însă foarte lenți pe faza de atac, nu am avut practic șuturi pe poartă”, și-a încheiat intervenția fostul fundaș dreapta de la Milan sau Alaves.
D.A.
Citește și alte noutăți din sport de pe site-ul nostru SpotMedia.ro:
Suma de bani pentru care a picat transferul lui Florinel Coman la Sporting Lisabona
România a câştigat aurul în proba regină de opt plus unu la Europenele de canotaj
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.