Conducerea lui CFR Cluj contestă clasamentul Ligii 1: Mesajul transmis lui Mihai Stoica

Conducerea lui CFR Cluj contestă clasamentul Ligii 1: Mesajul transmis lui Mihai Stoica

Conducerea clubului CFR Cluj contestă avansul pe care îl are în fruntea Ligii 1 față de principala urmăritoare, FCSB.

Directorul de scouting Marius Bilașco spune că CFR Cluj ar fi trebuit să aibă un avans mult mai mare în fruntea Ligii 1, însă FCSB a fost avantajată constant de arbitraj în acest sezon.

Astfel, el consideră că diferența de 8 puncte din acest moment nu este una reală și îi transmite lui Mihai Stoica să nu mai pună presiune pe arbitraj.

"Am văzut niște statistici legat de greșelile de arbitraj pro și contra, iar FCSB conducea detașat. Diferența de puncte putea fi mult mai mare dacă nu existau aceste greșeli pentru FCSB. Puteam să avem mult mai multe puncte. Nu poți să comentezi niste greșeli de arbitraj când tu ai fost ajutat de atâtea ori de asemenea decizii.

ADVERTISING

Statistica e clară, sunt greșeli clare pentru FCSB. Cred că totuși ar trebui să fim mai echilibrați când lansăm anumite acuze. Distanța față de FCSB era mult mai mare dacă nu existau greșelile de arbitraj pro-FCSB. Iar legat de campionatele câștigate nici nu mai are rost să discutăm", a spus Bilașco la Look Sport.

CFR Cluj e pe prima poziție în Liga 1, cu 48 de puncte, în timp ce FCSB are 40 de puncte.

Ardelenii au însă cea mai bună apărare din Liga 1, cu 8 goluri încasate, de două ori mai puțin decât FCSB, care are cel mai bun atac din campionat.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!