Conducerea clubului CFR Cluj a oferit noi detalii despre negocierile cu un nou antrenor după plecarea lui Dan Petrescu.
Directorul de scouting Marius Bilașco a anunțat că noul antrenor va fi anunțat după meciul cu ȚSKA Sofia, programat joi.
Bilașco va reveni pe bancă la meciul cu bulgarii deoarece are licență Pro. Totuși, de pregătirea echipei s-a ocupat Valeriu Bordeianu.
„Nu o să fiu eu antrenorul, am fost în poziția asta pe finalul campionatului, și atunci antrenorul a lipsit, dar din alte cauze. A trebuit să ne mișcăm, lucrurile s-au desfășurat destul de repede.
De pregătirea echipei s-a ocupat staff-ul lui Dan, au rămas în continuare la club. E foarte important de știut. A fost o despărțire amiabilă, a fost o perioadă extrem de plăcută aici la Cluj, cu mari performanțe.
Asta a fost varianta, e o decizie importantă pe care clubul trebuie să o ia. Lucrurile s-au desfășurat repede, nu s-a negociat cu nimeni, despărțirea s-a realizat într-o singură zi. Cu siguranță vom avea un alt antrenor, posibil după această partidă. Mai multe nu știm”, a spus Bilașco, pentru Digi Sport.
Cei de la CFR poartă negocieri cu mai mulți antrenori, iar una dintre opțiunile principale este Edi Iordănescu.
Au mai fost vehiculate numele lui Adrian Mutu, Vasile Miriuță și Jorge Costa.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
Apasă aici pentru a vedea toate știrile din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.