Concluziile trase Mircea Lucescu după a doua victorie obținută de la revenirea pe banca naționalei României

Concluziile trase Mircea Lucescu după a doua victorie obținută de la revenirea pe banca naționalei României
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mircea Lucescu (79 de ani) a tras concluziile, la cald, imediat după meciul România – Lituania 3-1.

„Tricolorii” au început tare și au deschis scorul prin Valentin Mihăilă, dar apoi s-au văzut egalați și au tremurat serios în fața lituanienilor până pe final, când Răzvan Marin și Alexandru Mitriță au marcat și au adus victoria.

Lucescu a lăudat jucătorii care au intrat de pe bancă și a spus că "rezervele creează presiune asupra titularilor". De asemenea, "Il Luce" s-a declarat dezamăgit de starea precară a gazonului de pe Stadionul Steaua.

ADVERTISING

”Trei puncte extrem de importante. Apreciez starea jucătorilor, care s-au dezlănțuit în finalul jocului. Ei au avut calitate fizică. Ei au jucat pe mingi lungi. Noi nu am putut să punem în evidență calitatea tehnică pentru că gazonul a fost execrabil.

În condiții dificile cu terenul și un adevresar puternic, am reușit totuși o victorie. O să încercăm să punem totul la punct. Cei care au intrat de pe bancă au câștigat meciul, cu ajutorul lui Mitriță și Hagi. Rezervele creează și presiune asupra titularilor.

ADVERTISING

Vom juca acum în deplasare. Vedem cum vor veni atunci jucătorii la echipa națională”, a spus Mircea Lucescu, la finalul meciului România - Lituania 3-1.

În urma succesului, România conduce grupa 2 din Liga C a Ligii Națiunilor, cu șase puncte după două partide.

Pentru echipa lui Mircea Lucescu urmează meciuri cu Cipru și Lituania, în deplasare, în luna octombrie.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!