Cody Gakpo face o declarație plină de sinceritate la adresa lui Jude Bellingham

Cody Gakpo face o declarație plină de sinceritate la adresa lui Jude Bellingham
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fotbalistul olandez Cody Gakpo a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că mijlocaşul Jude Bellingham, pe care îl va întâlni în semifinalele EURO 2024, „este un jucător de clasă mondială”, dar a adăugat că Anglia este o formaţie cu numeroşi jucători importanţi care pot crea probleme echipei sale, relatează EFE.

Cu trei goluri înscrise la turneul final, dintre care unul în partida cu România (3-0), Cody Gakpo este una dintre revelaţiile echipei antrenate de Ronald Koeman. Atacantul lui Liverpool a făcut o scurtă analiză a rivalilor Olandei, descriindu-l pe Bellingham drept un mare ”adversar”.

ADVERTISING

"El a avut un sezon foarte bun. Este un jucător de clasă mondială. În celălalt meci (cu Slovacia, în optimi, n. red.), el înscris un gol fantastic. Este un jucător cu care trebuie să fim atenţi, dar sunt mai mulţi. Ei au o echipă foarte bună, cu mulţi jucători buni, dar şi noi avem. Deci, va fi un meci bun", a spus acesta.

Întrebat dacă ar vrea să înfrunte Spania în finală, Gakpo a preferat să se concentreze pe următorul meci al Olandei înainte de a se concentra pe duelul pentru titlu. "Da, au o echipă foarte bună, este greu să joci împotriva lor. Au jucători foarte buni, dar nu ne gândim la finală. Ne gândim la Anglia acum, care are la rândul ei jucători foarte buni şi ne concentrăm pe acest meci", a adăugat el.

ADVERTISING

Olanda va înfrunta Anglia în semifinalele EURO 2024, miercuri, la Dortmund.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!