Tenismena americană Coco Gauff a cucerit titlul Mastersului 1000 WTA de la Wuhan, China, după ce a trecut în marea finală de buna sa prietenă și conaționala sa, Jessica Pegula.
Într-o confruntare pe muchie de cuțit între locurile 3 și 6 din clasamentul mondial WTA, Gauff a fost cea care s-a impus în două seturi, scor 6-4, 7-5, la capătul a o oră și 44 de minute de joc.
Este al treilea titlu de tip Masters 1000 pentru Gauff din cariera sa, demonstrând că este o forță majoră în tenisul feminin.
Ea și-a consolidat cu această ocazie locul 3 mondial pe care îl ocupă, sub rivalele Sabalenka și Swiatek. Pegula conducea înainte de joc cu 4-2 la întâlniri directe și o cunoștea bine pe Gauff, având în vedere că cele două au jucat mult timp și dublu împreună.
Acest titlu vine după semifinala făcută la Beijing acum doua săptămâni, Coco Gauff arătand o formă excelentă în sezonul asiatic.
Coco Gauff a câștigat astfel al 11-lea titlu WTA al carierei și al doilea al sezonului, după cel de la Roland Garros. La turneele WTA 1000, acesta este al 3-lea triumf din cariera americancei, după cele de la Cincinnati 2023 și Beijing 2024.